Mă întorc târziu, aerul atârnă de pereți,
o lampă își varsă febra galbenă
și descopăr micii lucrători ai nopții
sfâșiind pâinea în fracțiuni perfecte,
purtând umbre pe spinările lor minuscule.

Nu le tulbur legământul cu firimiturile,
dar șoptesc avertismente prafului:
dacă foamea se stinge, ruina se umflă,
dacă orele se umplu de nume și guri,
orașul de sub pașii mei va crește fără milă,
și va trebui să mătur strălucirea armatei lor.

Deocamdată, suntem un pact fără semnătură,
un balans cu tăiș invizibil,
un vis ce abia mai respiră
sub pielea obosită a podelei.