Sub cupola absenței tale,
în vitraliile strâmbe ale ceasurilor mute,
zboară șoaptele păsării negre
pictând constelații în pașii umbrelor invizibile.
Iubirea, o zeiță oarbă, dansează cântând în gând
într-un labirint mobil din cărările clipei fără capăt final,
în timp ce ploaia extraterestră
își scurge hieroglifele în mâinile mele pierdute-n gol cosmic.
Eu te privesc cu ochi de flăcări
prin vitralii de fum, unde silueta ta e doar un ecou dulce,
un vers reușit care se rupe-nainte să fie citit,
o lumină sonoră care îmi mistuie simțirile nobile.
Din pieptul tău crește o pădure de oglinzi vii,
unde aud că se strigă nume ce nu mai sunt.
Iubirea aceasta devine o transparență mată,
o sabie fierbinte ce taie marginile visului,
lăsând doar tăcerea să respire profund
când firul nopții se încurcă în palmele tale
și cînd se naște un alfabet imposibil de citit.
Oricum, vorbim o limbă a absențelor,
unde fiecare sunet devine o mică piatră șlefuită
aruncată în fântâna goală a singurătății.
Așa se termină
orice început infinit pe marginea prăpastiei,
căci el nu a fost decât o poezie mobilă scrisă de vânt,
fiindcă iubirea neîmblânzită
este un val rătăcit ce nu va ajunge niciodată la mal,
retrăgându-se clocotind în mijlocul mării zbuciumate de furtuni.

Glen Ellyn, USA - 21 martie 2025