întins în iarba verde cu brațele sub cap,

când norii se retrag, plutesc pe fața-i albă,

întins în iarba verde cu brațele sub cap,

se pierde-n

liniștea

de dincolo

de cuvinte

iar

tăcerea

mărginită de trunchiuri de stejari,

lipsită de-orice gest,

s-așează pe pleoapa-i de mătasă,

moale și blând

aerul

îi joacă-n piept ca o mimoză,

nu doarme, nici visează,

deși știa și drumul, precaută, lumina se-ngustează,

își face loc printre copaci și frunze,

briza

un prunc uitat

se joacă-n raze calde,

când

umbrele plutesc pe râu la vale

de parcă-s pălării