iubește-mă pentru că nimeni altcineva nu știe cum
și mi s-a făcut rușine că n-am spus eu asta
și tocmai am urlat într-o floare și iarăși n-am spus eu asta
și mă arunc în prăpastie și îți scriu pe aer
că poate undeva te ating
ca alejandra pizarnik

poate mă ții în brațe ca pe-o rugăciune
într-un cîntec de leonard cohen

nu știu dacă te iubesc,
dar cînd îl văd pe dumnezeu, e palid,
și mama zîmbește din nou, fără durere

suntem aerul care umple două baloane de săpun
dar nu-l putem respira
decît împreună

te iubesc atît de mult
că moartea tunde iarba

are căști în urechi, ascultă știri vechi
despre cum cineva a călcat neîndrăgostit
în grădina raiului

orizontul urcă să se facă mai devreme noapte
să ne iubim mai mult

pentru că de cînd te-am cunoscut,
n-am mai făcut pauză între cuvinte,
așa cum nici între mine și tine
n-au mai fost spații

totul a devenit un singur cuvînt
atît de lung,
atît de viu,
încît nici timpul
n-are răsuflare să-l rostească pînă la capăt

e cuvîntul care ne adoarme
și ne trezește deodată
e limba în care dumnezeu gîndește
cînd visează dragostea

nici măcar așa
nu iubirea e viață,
viața e iubire
și de aceea
nu mai trăim cînd iubim,
doar iubim

am vrut să te posed cu tot haosul din mine
ca artaud
dar nu m-ai lăsat
pentru că dragostea e ca războiul care
nu s-a terminat niciodată

mai bine să fiu un copil pe care îl naști
și care doar așa te înțelege

mai bine să se crape pămîntul decît să se crape zorii
și tu să nu fii.