Trecusem anul doi...
Aveam un nou coleg : Leopold.
Pierduse anul în urma unei operații grele,
facută cu prea mare-ntârziere:
luxație de șold...
Păcat...
Era un tip cam trist,
cred că de greu ce fusese încercat.
ÃŽn rest,
deși ciudat,
un foarte bun coleg, altruist,
și-un mare suflet de artist...
Romică, mereu râdea de el cu paharu-n mână:
-Bă Leo! Noroc...
că ești cam șchiop!...
în felul ăsta nimeni n-o să-ți găsească vreo vină:
ai făcut pictura cu picioarele...,
sau ai fost miop?
He, he, he, he...!
Săracu' Leo, avea niște sifoane,
de ziceai că-s termopane...
În orice caz, pe chestia cu mișto-ul,
am cam rărit-o cu Romică, și-ntr-un final, chiar ne-am certat.
Anii au trecut...multe s-au mai uitat...
Ne-am reîntâlnit întâmplător la inaugurarea unui hotel.
În hol, era o expoziție de pictură și toate lucrările erau semnate la fel:
Leo
Mi-a făcut mare plăcere să-l felicit și să dau mâna cu el.
Era acolo și Romică...singur,
un tip obscur...și foarte beat
ne-am salutat..așa.. de "bun" augur:
râdea...dar parcă nu era chiar râsul lui de altădat,
mi s-a făcut chiar milă,
mi s-a părut:
...beteag.