Voi putea oare găsi
o explicație
sublimului
a (nu mai)fi?
Voi putea înțelege
de ce bastardul
cimitirelor în ruină
sărută carnea descompusă
cu atâta sete
de autocunoaștere?
Voi fi putând vreodată
să-mi iert faptul
că sunt om?
Mă voi putea oare
(re)cunoaște
dintre oase și viermi?
Voi reuși vreodată
să-mi delimitez
normalitatea
împinsă fiind
de necesarul impuls
al denigrării
ființei?