Îmi poți spune vânt,
Căci sunt rătăcitor, amăgitor,
Și mereu zbor…
Îmi poți spune pământ,
Căci mă simt grea
De atâta simțire,
Mă simt de neclintit în fața mea…
Îmi poți spune văzduh,
Căci îi îmbăt pe toți cu vise,
Prin mine zboară pasări È™i cântã libelule,
Iar norii-mi sunt veșmânt…
ÃŽmi poÈ›i spune È™i apã,
Căci firea mea e-albastrã
Și pururi indecisã,
ÃŽn veci neliniÈ™titã…
Căci firea mea e-albastrã…

Dar spune-mi și maree,
Mai bine val sau stâncã,
Și îmi poți spune scrum,
Căci focul meu se duce
Și jarul nu rămâne
În noaptea de deșert.
Îmi mai poți spune vânt,
Căci mă topesc în vânt,
ÃŽn apã mă scufund,
La suprafaÈ›ã È™i-n pământ.
Îmi poți spune oraș,
Căci zgomot am în mine,
Și ziduri, și suspine,
Și valuri sfărâmate-n gol.