ÃŽn seara ultimului carnaval
Femeia își zâmbește în oglindă
De parc-ar vrea din ea, să se desprindă
Ca-ntr-un păgân și straniu ritual.

De tot e goală, aspră și frumoasă
O Evă smulsă-abia cu-o clipă-n urmă
Din lutul cald și aruncată-n turmă
Să fie o femeie păcătoasă.

E apa vie care ne-a ucis
Mixtură de pământ arzând și sevă
Se-acoperă cu masca ei de Evă
Ce nu mai are loc în Paradis.

Și timpul ei e scurt ca o sclipire
Va trebui surâsul să și-l poarte
Ca pe-o manta de viață și de moarte
Femeia goală - sol vestind iubire.