agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-12-05 | [This text should be read in romana] |
Simt incă gustul morții, otravei și orgiei
Și încă-n vis cosmare mă macină cu furii Și demoni ce aleagă-n infernul nebuniei Împrăștiind in inimi, rânjind, sămânța urii Când dorm. Tresar. Năluca se pierde-n întuneric Insuflețind regrete, cu trupul său eteric, Ce ard, și suferințe rămân in urma zgurii. De tu n-ai fi alături, iar capul tău la piept N-ar soarbe suferința-mi in brațe ghemuită Aș plânge. O suviță pe frunte o îndrept Ca să-ți dezvălui chipul și să-l admir, iubită, Căci beznele din mine mă-mpiedică-n lumină Să-mi scald privirea lașă și sufletu-n ruină Cu încântare tâmpă, pe fața-ți liniștită. Am rătăcit departe de-a izbăvirii maluri Pe mări ce vântul latră turbând, în lanț, avid Și-am așteptat ca moartea să învelească-n valuri De scârbă și uitare cadavrul meu livid Fără să cred in farul ce două luni juma'te A pâlpâit în zare. Azi inima îmi bate Pentru acea lumină ce-mi umple-al vieții vid. Tu-ai fost lumina care, în negura furtunii A însemnat speranța că pot fi iarăși bun Și încă mă pot smulge desfrâului genunii Ce mă sorbea prin simțuri și mă făcea nebun. Am alungat ce-odată mă înșela cu vise: Femei, pahare, fumul și alte patimi prinse Ca o ciupercă-n suflet... Mai mult nu pot să-ți spun! O rază ostenită îți mângâie obrazul Și-ți înflorește-un zâmbet suav și cald pe buze Când trupul îți tresaltă și îți rotești grumazul Rostind printre suspine un susur pal drept scuze Că te-ai trezit. Mă-mbată, din părul tău, parfumul Ce-ascunde-atâtea taine și mă opresc din drumul Ce mâna mea-l descrie pe braț ca să se-amuze. Adormi ,tu care astăzi mă faci să simt că-n viață Pe-o cale blestemată nu urc stingher și jalnic Spre sarcofag și groapă,-n a morții dimineață, În dricul disperării cu tot alaiul falnic De farse si durere! Am renăscut prin tine Și parcă nu doar sânge îmi curge azi in vine Ci și un foc ce-n taină mă chinuie amarnic. Esti tu! Și niciodată nu voi putea cuprinde Tot zbuciumul și pacea ce-n mine-adânc se luptă Căci gândurile terne nu își găsesc cuvinte Pentru-a țâșni afară iar gura-mi strânge, mută, Dorința ne'mplinită că fericiri si vise Să le strecor în tine prin buzele deschise Direct, făr'-ocolișuri, pe-a aerului rută. Aș vrea o vesnicie să zac cu tine-n brațe Și numele *** un substantiv să-l fac Cu înțeles erotic și să îl prind ăn stanțe, În ode și sonete. Aș vrea să-l strig dar tac, Căci știu că doar in clipe măsor această noapte Și doar încet urechii mărturisesc în șoapte "O tu!... Tu esti un înger, iar eu sunt doar un drac!" N-adorm căci îmi e frică de viziuni trecute Și de grotești cosmare, dar tu mă liniștești Și, deși trupu-ți fraged în brațe-mi se ascunde, Nu eu, ci tu pe mine de umbre mă ferești Și îmi adapi încrederi... Doar ție-ți datorez Că într-o lume crudă mai pot să mai visez Că dragostea există. Eu te... Tu mă iubești?
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy