Trufaș să fiu, spărgând talazul mării
Chiar când mi-e trupul ars de cruntă sete
Și mă strivesc vântoasele în cete
Legându-mi rostul de catargul zării.

Nepăsător să-mi prind nădejdi în plete,
Deși mă-nvinge lama nemișcării
Și din iatacul tainic al visării
S-a șters pecetea poftei cu-n burete.

Ne-nduplecat să-nfig tăișul urii
ÃŽn carnea vorbei care m-a durut.
Așa mă vrea, cu pasul ca de Furii,

Înțelepciunea mea din trup tăcut.
Căci e femeie ce-și arată nurii
Și-și va iubi războinicul pe scut.


28 noiembre 2004