am uitat o singură zi netrăită, una
de toamnă ascendentă. copacii-mi
numărau frunzele de pe ochi, de pe dunga
spinării. o constelație ghicea tot ce
fusese înfășurat în ghemurile destinului.
valurile izbesc în memoria uitătoare.
nu sunt. doar mă gândesc la
noaptea (în)veni(na)tă. mă trag
după mine, îndemnându-mă. Iată cum vin,
începând să tai câte o plasă
întinsă. un calm ne-nconjoară. spațiul
accesibil, intrăm: o zi aproape terminată
în ceas redus, urmele, cum ți-e chemarea? Un
văzduh obsidian. Nu sunt, doar
nervura propriului meu copac.