azi ploaia bate toaca pe fruntea mea
dumnezeu rămâne un afon
mi-am întors perfuzia cu nori
să mă trezească la și-un minut
ochii trag fermoarul cortului
se duc să cotrobăie prin podurile
altor lumi
câte-o mașină trece pe-asfalt
drumul respiră tot mai rar
adorm și copacii se sprijină unul pe altul
doar de asta sunt încolonați
- cică primul se sprijină de marginea lumii -
totul e un pe loc repaus

spune-mi pe o scară de la unu la cer
oare cât sunt de mort ?