Hârtie-mască dizolvată în nașterea cuvântului,
Pe fața ta îți imprim ridurile dezlipite de pe frunte,
Ochii tăi ți-i creez dintre cuvinte rotunde în bătaia vântului,
Gura albastră cu dinți albi neofiți să înfrunte.

Pe spatele tău am scris tot ce nu se poate spune,
Să nu-l arăți când îți expui corpul creat din cuvinte,
Din versuri născute prin cezariana spiritului ți-am creat strune,
Izvoare subterane am căutat săpând în albe vintre.

Mulțumire sufletească dacă am pictat o frumusețe,
Pe albul ce se dăruie am încercat o comuniune,
Conturul realizat din reprezentări de sensuri profunde cu blândețe
L-am desprins de pe hârtie și l-am ascuns lăuntric ca neînțeleasă minune.