Din nucleu până-n membrană
citoplasma mea codană,
ce-mi dai Coasta de Azur,
până-n hidrocarburi.
Marmoreene coapse de acantacee,
Fidias din larguri de Egee,
și-Ateniene atât de colonade
din Atlantidicele tale scufundate,
și sunt Acropole de Salonic,
ionic ce ești și ești ce de doric,
și cogito să nu te mint
ergo sum să te corint,
să te Mikis Teodorakis,
Rodosul himen sirtakis,
căci părul tău cel Euxin,
oxidează-n mine vin,
din balconul filistin
și-un bob negru de curara,
să Vienez la tine seara,
când e lambada mai mică,
în Praga eu Copșa Mi(ti)că,
să scufund stindardul crud
în triunghiul tău Bermud,
și pe pulpe-ți de corali
să-mi eșueze patimi mari.
Iarăși picătură foaie de mercur,
împarți neliniști din Kuala Lumpur
și Las-Vegas poate cu noroc
să te fluviu Budapestă de mijloc
și să-ți simt arome de Kitai,
că sepucu eu sub evantai,
că nu-s nici un fel de Singapore,
Port-Said ce trec din floare-n floare,
să mă țin, promit, de Trafalgar
pentru ochii tăi aprinși de jar,
și să mă lipsesc de Notre-Dame
umerii tăi ca să-i am,
să mă L`Île de la Cite,
pentru fraga de buze,
pentru cântul de Biset.