Sfârcurile sânilor tăi, noaptea de abanos luminau,
bondarii degetelor mele, în jurul lor, se jucau.
Fumam o lungă țigaretă-n tine,
buchetul de arome dezlănțuia suspine
și era în briliantul de mai,
oftând de dor, spre jarul ei veneai.
Ne injectam o junglă de păcate
în vena îmbrățișării conturate,
lianele împreunării sugrumau cifra doi
și deveneam doar unu amândoi.
Porțelan de Sevre, umerii tăi,
îmi furau de sub pleoape scântei
și erai o figurină din Dinastia Ming,
privirea cerea ochiului să o PING,
dar eu eram PONG peste poate,
aerul avea între noi
trecători cu șapte lăcate.