Felinarul bate calea
Pașilor grăbiți în noapte,
Iară vântul dă perdeaua
Răvășită la o parte.

Gânduri, gânduri ca de sticlă
Rup tăcerea mare-n două,
Și cuvântul îl proclamă
Prizonier în lumea nouă.

Cad grăbite frunze moarte,
Să adoarmă pe pământ
Din copacii, ce in noapte,
Și-au șoptit fără cuvânt.


Și așa raspunse noaptea,
Suferințelor prea dulci,
Rătăcind, în urmă, soapta
În trecutul de năluci.