Valurile, satule de tot, pana si de ele, loveau malurile serpuinde sub un cer alergat de haite de nori ce vanau soarele in perioade.
Izbeau oarbe in furia lor dizlocand muntii din jur, starnind ecouri ce urlau terifiate in vazduh dand o tenta mai neagra negrului si renascand toate zbuciumurile ingropate cu mult chin,
Sau alintau parca malurile trezindu-le doze de suspine atinse de o aproape inexplicabila tristete gingasa.
Inaintau cu lentoare si sarutau talpile tale intiparite pe nisisp, gadilandu-le dulce.
Cumpaneau putin inainte de a face cale intoarsa muscandu-le incet-incet din memoria plajei si ratacindu-le in oceanul de pasi, strigate, suflete plutind in deriva sau zburdand cu pestii in imensul ocean.
Privesc mut de pe mal, batut de furtuna, lasandu-ma strabatut de tunetele involburandu-mi mintea si blitz-ul norilor ce pentru un scurt moment imi dezvaluie tot intunecatul subconstient, mult prea repede pentru ca eu sa pot vedea ceva.
Privesc mut acoperit de stropii siroaie si nu-mi pot da seama de mi-am dat voie sa plang sau e doar ploaia.
Privesc mut, impietrit cu ochii intredeschisi lasand genele si sprancenele sa-mi faca umbra pupilelor muscate de soarele alb, alb laptos pt mine, lasandu-ma intr-o acalmie acalma.
Am ramas o statuie ghemuita cat un semn de intrebare, intregul meu univers intreband de ce lasi marea sa mi te rapeasca…

14.03.2006