Nu mai încape îndoială
valsul violin și-năbușit
se răsfață-ngrămădit
în încăperile întunecoase
ale cetății mele de exil
crăpând cu dinții de corzi
varul albicios pe alocuri.

Ce muzică vie, ce întuneric mort!

Nu mai încape îndoială
m-am îndulcit ca mierea produsă-n florării
prelins destin în ceaiuri
la mese sărăcii.

Ca pe o șa potrivită
pe un cal în galop
timpul meu mă însoțește fidel
în toate călătoriile dincolo de ziduri.
Dacă-ai fi fost la răscruce
copilule oacheÈ™
ai fi putut simți în piept herghelia
cum te cheamă acasă din treacăt
ai fi călărit desigur același cal
hodorogit și fad
și drumul întoarcerii ți-ar fi fost o...
miere pe buze
ce-ți îndulcește până și oasele
lăptui și moi...copilule!

Þi-ai fi priponit calul obosit
la poarta zidului meu de exil
(nu mai încape îndoială)
și-ai fi rupt cu ciudă lacătele ruginite
ca un cerșetor de note muzicale
căzute și-așa din clopotnița turlei.