ți-aș spune că toate obosesc uneori
cerul de zbor
ramura de frunză
literele

îngerii și ei câteodată
de lumină prea multe aripi

la marginea drumului
și eu obosesc
cu glezne acoperite de gândul tău trist
neîmplinire tremur
glas în tăcere

așează-te lângă apa sărată
și lasă
atinge-mi pleoapele
toate ostenesc uneori
dragul meu