Suntem calzi,
căldura din noi dă lumină
noaptea când câini uriași
ai mirărilor ocolesc în fugă somnul nostru.
Fără a mă sprijini cu toate buzele
pe lătratul lor, sparg cu genunchii
secunde la fiecare încheietură a sărutului
până din buzele noastre curg și visul
și sângele curat și fierbinte
arzând până aproape de singurătate
până și pământul .
Suntem calzi,
aproape de lumină, putem înghiți soarele.
De atâta tăcere , frunzele se sperie,
tălpile s-au răcit, poartă deja umbre
și ne întind uriașe brațe,
ne strâng oasele de pe jos
atunci când plângem,
ni le aruncă direct în față
ca o palmă de ploaie răvășită
de buzele care lipesc spaima de cer
și de somnul tăcut murmurând
când mașini, când ritmul trăirilor de lemn.