Un gând, o lacrimă, o chemare,
Și vântul ce vuiește tare
Mă poartă peste mări și țări
Să văd din nou mulțimea de-arătări.

Un șuier sălbatic și vântul ce plânge
Îmi reamintesc de marea de sânge;
Las ușor o lacrimă să-mi cadă
Și-ncerc din răsputeri ca lumea să nu vadă
Durerea grea ce-n suflet o port...
Să nu vadă că a râde nu mai pot.