când eram copil
îmi doream să am totul
bani/faimă/fast

vreau să mă fac dansatoare
spuneam.
sau, nu, cântăreață.
da, asta vreau sa ma fac!
dar cel mai bine, actriță!
să văd privirea mea si zâmbetul meu pe fețe străine.
destinul meu să creeze destine la rândul lui.

de ce nu mi-am dorit niciodată să fiu pilot?

acum visez să mă urc într-un avion
care să mă ridice
la mii de metri de pământ.
așa capeți perspectiva,
vezi lucrurile în ansamblu și
nu te afunzi în micimea lor.

asta înseamnă să
te ridici mai presus de micile tale dorințe,
angoase și frici
și
să îți permiți să privesti mai departe de coconul vieții tale insignifiante.

odată ajuns acolo, vezi că
cerul este mult mai mare
decât credeai
(vezi că sunt și păsări acolo)

si atunci ai să uiți tot ce până acum îți părea rațiunea ta de a fi.

din când in când te poți întoarce acolo
înapoi pe pământ vreau să zic.
îți poți aminti de dramele
în care se cufundă oamenii de obicei
dar oricum,
cu zâmbetul pe buze
și pentru scurtă durată,
pentru că odată ce te-ai ridicat,
limitele ți s-au extins ireversibil.

Dar tocmai aici stă meritul adevăratului pilot.

Adevăratul pilot știe cum
să nu se lase dus
decât de propria lui vointă,
cum să controleze mecanismul fără să
se lase înghițit de el.

Doar un pilot adevărat poate ateriza.

măiestria lui nu stă numai în capacitatea
de a se ridica de la sol
ci mai ales
în aceea de a se putea întoarce oricând acolo
fără durere și cicatrici deschise.

când oamenii vor înțelege asta,
poate mai multi copii își vor dori să fie piloți
și
poate atunci vor fi mai puțini piloți
care se vor prăbuși.