drumul spre mine trece intotdeauna prin labirinturi surpate
nu vei sti niciodata cu adevarat cine sunt si ce vreau
cu jumatate de privire aprind o cruce in trei dimensiuni
si meticulos o infig in primul cer escaladat cu gandul
n-am nevoie de sarbatori personale pentru a bea nectar
imi fac din nemuririle zilnice o bautura zeiasca
si cuceresc universurile cu fiecare cocor poposit in inima
recladesc pe fostele ruine ale mirarilor noi labirinturi existentiale
asa vei sti ca luminita de la sfarsitul tunelului timpului e de fapt
inceputul meu incandescent in a patra dimensiune
intr-o constelatie fara nume
dar cu o multime de pseudonime fantastice
fiecare dintre ele mirosind a ambra