Cuvântul taciturn





Cuvânt neîntâlnit în nici o limbă.
Eterna taină el singur o pătrunde.
Și forma ștearsă tot în ea și-o schimbă,
Păstrându-și lui elucidările profunde.
Prin el nimicul...nu-i de-nțeles.În el
Ca-n vidul fără margini tot cuprinde:
și pe el însuși și vidul și ca pe-un cânt ramu-nfrunzit nici noaptea nu-l poate ascunde.
Și nimeni nu-l aude când îl respiră
Ca frunzarul prin ea trecând peste
Chiar umbra de la turn.
Etern...nu spune.Nici nimic,nici cât e harul pe-al sfântului,al soarelui și al gorunului alburn.
Nu-l știm.Nu știm că-l simțim,că ne lipsește.E nu-i.
Din el în el ne naștem,păcătuim,în el din el murim.
Și cum de jos privit un munte pare semeț,văzut din cosmos pare atârnat cu vârfu-n hău nocturn,iar marea proptită-n țărmuri pare scăldată-n propria ei apă,
așa-i cuvântul taciturn.



Viorel Naidin