Le cunoșteam după culori și linii,
Încovoiate case fără vrere.
Când le pierdeam în urmă-ntre himere,
Mă-mbrățișau sub bolți de umbră pinii.

Templu de tihnă, întrupări severe,
Alai de trunchiuri amuțind vecinii.
Parcă purtau poveri cerești asinii,
Umilul trup cu straie austere.

Un luminiș înduplecă vecia.
Ioan așteaptă-n licăr la pârâu
Să îl boteze-n unde pe Mesia.

Se scaldă ceru-n taine până-n brâu.
Boltiri de frunze străjuiesc moșia.
Un înger ține veacurile-n frâu.



24 iulie 2007