Am strigat și a venit lumina, și temător,
cu mâinile la spate,
am navigat, prin tot ce știu acum
și vântu-mi bate-n spate.
La cârma sunt...
dar până când să pot să lupt cu mine
în a mea cetate, ce pulbere se face,
mă întreb acum:
Unde-i lumina Cerului?

Da, navighez, prin crudul joc al vieții,
pe care, tare-aș vrea să nu-l sfârșesc,
Mă doare suferința viețiii,
și nu aș vea să gust,
plăcerea lipsei de durere...
Și totuși, fără voința mea,
și chibzuită, cu pași mărunți,
fără de-ntors, n-aș vrea să plâng,
la ultima-mi suflare..!