Trăiești născut într-o tăcere,
dar mori printre vorbe cu nisip,
coridoarele sunt pentru uraganele
ce caută un motiv fără nici un chip.

Timpul se scurge ca salariul,
secunda o vrem amintire mereu,
un nebun spune că-l umplu banii
pentru că doar el arată ca un zeu.

Ghilotina nu mai are căutare,
pedeapsa este doar ca să trăiești
și să îngenunchezi între zi și noapte
lângă răsăritul pe care îl privești.

Și astăzi ploaia fură tot albastrul,
îngerii ne mângâie cu fărădelume,
ne spun că absolutul te amăgește,
dorești valul dar nu poți sta pe spume.

O pană de înger naște un cuvânt:
comoara clipei vreau să o împart,
ziua mea o doresc simplă potecă,
nicidecum un trotuar care s-a spart.