Gând către lume

Cu mintea mult prea colorată,
Minunile nu mai apar...
Iar, lumea cândva mult adorată,
Mă tot umple cu amar...

Nu vreau să mai ascult nimic...
Iubesc doar ceea ce nu cunosc,
Și vreau dacă se poate-un pic
De înțelepciune, și la nas, mosc.

Sunt victima unei vieți pe Pământ.
Și asta, mă lasă să gândesc.
Și vin așa grămadă, gând după gând,
Un gând cel puțin, unu-i omenesc.

Transpir ca un porc câteodată,
Nimic nu mai cunosc în adevăr...
Și mi-e mie milă de lumea încordată
ÃŽn care oameni se nasc, iar apoi pier.

Azi, mai mult ca niciodată vreau
Să schimb din cele rele, câteva...
Din adâncurile mele ca să dau
Un gând de bine, un ajutor ceva...

Of, ce viață, ce lume stricată...
De ce nu schimbăm ceva la ea,
Acum cât mai avem o lume lată?
Și acum, cât o mai putem avea...