Rugăciune

Aș fi vrut să fi fost tu acela,
cel tăcut și rătăcit în glasul meu,
mereu să adorm și să visez în umbra ta
și să mă acopăr cu pașii tăi
și să cred în tine ca într-un zeu -
dar nu ai fost tu acela.

Și aș mai fi vrut să nu te fi ales greșit,
cum am mai făcut de atâtea alte dăți
cu atâția idoli și coșmaruri și obsesii și vise,
să mă arunc în genunchi și să strig în sfârșit:
iată-te! - mântuitorul, torționarul,
linia sublimă, nevăzută, fină, nebănuită,
dintre gândirea mea și durerea deplină.

Nu știm amândoi dacă e prea târziu,
dacă mai pot schimba ziua de poimâine,
dacă mai crezi în ziua de alaltăieri,
dacă există azi așa cum existau ieri și mâine,
dacă toate acestea mai au sens și substanță -
și poate totuși e prea târziu.