agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 5378 .



asta nu e america
poetry [ ]
me&my opi

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [emilian ]

2008-05-07  | [This text should be read in romana]    | 



dacă avem noroc îmbătrînim

de fiecare dată cînd vii
mă cuprind stări ciudate
mai întîi panica poate m-am îngrășat
sau nu-mi stă bine cu barbă
poate orașul acesta nu e primitor în loc de suburbii
la intrare are patru sute de tancuri pentru un astfel de lucru
i-ar trebui un motto memorabil

apoi îmi pun papionul și pantofii cu toc
îmi chem prietenii și înjghebăm o formație
eu sunt dansatorul de step singurul meu regret
e că nu m-am născut negru mi-aș fi început cariera într-o
bombă obscură din new orleans

de pe victor hugo pînă la gară 20 de minute
exact 20 timp berechet să-mi exersez mușchii feței

scormonesc prin creier după lucruri pe care nu ți le-a spus nimeni
citesc tot felul de cărți despre cum să începi o conversație
ba chiar merg două zile pe săptămînă la psiholog
stăm față în față în fotolii de piele
el crede că am probleme zîmbesc condescendent
nu știe că îl folosesc doar pentru că am nevoie de cineva
să-mi fac publică bucuria

nici cînd ajungi nu mă pot opri din dansat
ca atunci cînd scoți din priză o mașină de spălat
și uscătorul se mai învîrte o vreme

toate merg prost
plouă și balerinii tăi mustesc de apă
în parc un partid de rahat și-a lansat candidatul la primărie
pe trotuar padele lipsă încerc să mai salvez ceva ca un bătrîn
refugiat pe acoperiș după ce l-a surprins viitura

hotelul fîntîna arteziană din care nimeni nu înțelege nimic spitalul de nebuni
uite la parter stătea taică-miu
episcopia seminarul ghereta unde stă croitorul de haine bisericești
știai că pe adolf hitler îl chema de fapt alois
și că n-am mai pus gura pe alcool de o lună ?

aș putea să înfloresc aventurile mele
să-ți spun că am învățat să prind pești cu sulița
să jupoi un berbec fără prea multe gesturi
probabil există un univers paralel
unde nu mai contează respirația urît mirositoare de dimineața
unde ca să nu te repeți după ce ai spus totul te întinzi și pocnești
ca o molie

eu mă mulțumesc cu ce am
țipătul tău de dropie cînd intru în tine
și sînii ce joacă în jurul meu ca niște cercuri de hula hoop

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!