Mai auzi ecoul blând al paradisului,
azi când trompete mute ne ascund refrene?
Aveai tăcerea uitată pe unda lacului,
iar eu pictam un vers pe un surâs din gene.

Și am păstrat iubirea cu taine ce nu pier,
visând doar șoaptele din valurile mării
și albastrul plin de speranțe pus pe un cer
fără fulgere, îmi ascund taina întrebării.

Un pian mai cântă amintirea unui sărut
născut când te-ai săturat de singurătate,
dar apoi am plâns și o lacrimă s-a pierdut
printre ale tale vechi poteci necăutate.

Și azi suntem două insule ascunse-n memorii
uitate în oceanul cu valurile străvezii,
degeaba mai cauți sărutul pierdut în istorii,
rătăcit acum în amurgul din serile târzii.