cel ce moare în noi e necunoscutul
care ne privește fără să ne vadă
dar înainând în noi ca un vortex în memorie străină
("event din invent omul fabricat de vânt
din obsesia anihilării sale")

ce este frica, dacă nu un corset ce strânge mădularele minții într-un aqualung?
fundul mării se așează ca un mușchi peste mine
adorm în burta unei perle și mă nasc literă
perla literei aleph
o zăpadă care nu se topește

sufletul ca un container cu vopsea pentru grafitti
proiectând pe pereți umbre gânditoare
puțin câte puțin zidurile se topesc
dinții mărunți ai vieților imaginare macină pietre
scuipă perle și litere
altădată veneam de la schi în cabana încălzită cu sobe țărănești
lumina biciuia tavanul brațele somnului mă ridicau în cuib
afară câinele strângea noaptea în dinți
înăuntrul meu câinele privind chipul unui străin


cineva adună în coș mere și măști ale celorlalți
uitate în camera de prizat hașiș,
măștile altora înaintează în noi ca un studiou de artă întâmplătoare
("trecerea de la ignoranță la cunoaștere e o suferință fizică și nimic altceva
precum acel lusis când copilul începe să-și urască mama
univers germinând din propria negare
cunoaștere e atunci când copilul te privește cu ură
te împarte lupilor ca pe substanța și intensitatea iubirii
cunoaștere și iubire amestecate cu sânge și vopsea pentru grafitti")

și va veni o clipă când cel ce înaintează în noi
va dori să-l ținem de mână copil
va ajunge pe fundul mării făcut din perle
aceasta fiind greșeala dar nu slăbiciunea nașterii lui în ceilalți,
iar singurătatea, oh, ce tăiș, singurătatea îl va decupa în neasemuite măști
ce vor începe să privească
ochii imenși

volute de mimesis în locul realității
când cel ce moare în noi e al nimănui


Angela Furtună
http://angelafurtuna2008.over-blog.com/