Adun
în căuș
de fragedă și tristă palmă,
gri
amintiri
de viață nici roză, nici calmă.

Pașii
mă duc
spre-un țărm de viață uitat,
sunt
doar eu
și visul meu mult depărtat.

Privesc
amintirea
cu tine de dup-o maramă,
cum
încet, încet,
neîncetat din vis se destramă.

M-aplec,
desenez
pe nisip o gingașă floare,
nu mă uita
scrie
în a petalei candoare.

Mă ridic
și plec
mai departe, tot mai departe,
așa cum
și pe unde
trebuie să trec către moarte.