Prin geamul pătat de insolențele timpului,
O rază fragilă străbate încăperea, abia
Și mi se oprește ostenită pe braț
Ca o diligență rătăcitoare, fără adresă.
Ruptă din soare,
Ea a parcurs spațiul înghețat
Și chiar porțile ferecate ale acestei închisori
În care moartea pândește
Printre uragane și scrum
Ca o fiară incitată să se desfete.
O prind în palmă și încep să număr
Fotonii inefabili; să-i strunesc:
„V-ați desprins voinicilor, din soare
Cu orgoliul nemuririi pe aripi,
Cu sfidarea morții în ochii înfierbântați
Și ne-am întâlnit acum, iată,
Eșuați jalnic la capătul zborului
Pe cearșafurile mele mototolite,
Pe pielea mea zbârcită
Ca un decor dezafectat
După atâtea spectacole strălucitoare.
Lumină obosită de drum
Și statistică înșelătoare.
În loc să ajungeți îngeri
Crescând strălucirea, urcând,
Ați căzut în capcană
În această închisoare tristă
În care moartea pândește
Printre uragane și scrum
Ca o fiară incitată să se desfete.
Statistică înșelătoare
Și lumină obosită de drum.”

Dan David, Los Angeles, 09-22-2005.