Uite! Am plecat spre tine
Dar am dat de un zid,
De o usa inchisa.
Mi s-a spus ca ai plecat sa culegi
Frunze verzi in toiul iernii.
Am crezut tot, mai mult chiar
Am negat existenta ta,
Am incercat, vant fiind,
Sa ma inec, sa te spulber.

Nu am reusit sa fiu eu
Fata de zidul tau.

Am tacut, in mine fiind tu,
Cand am citit in pietre si-n ploaie
Povestea cu-n lup si-o oaie.

M-a durut, oaie fiind,
Cand lupoaica si-a amintit de mine.
M-a ademenit afara,
A umplut un pahar
Si mi l-a dat sa-l beau.
Ametit, oaie fiind, am tacut
Si am privit cu nostalgie in trecut.

Nu era nimic nou,
Dar nici vechi nu era;
Era era veche, Antichitatea sentimentelor,
Visul oricarui muritor,
Ideal nempilinit,
Vis nesfarsit.

Si atunci, deodata, m-am trezit.
M-am trezit din visare
C-o durere-n gatlej.

Lupoaica ma-nselase iara
Calcand armistitiul recent incheiat,
Lovind in mine cu coltii.
Dar totusi am reusit sa scap;
Puterea de a iubii e mai mare,
Mult mai mare ca durerea unei muscaturi,
E-n stare sa scoale si muntii,
Sa-nsufleteasca o piatra, un nor.

Dar n-am scapat usor!

Voi purta cu mandrie
Aceste cicatrici cu gust de iubire,
Ma voi lauda ca am reusit
Ca nimeni altul eu, un nimeni,
Oaie fiind in fata ta, sa scap,
Sa fug din nou de tine si iubire,
Traind mereu cu gandul in tacere,
La oaia ce eram,
La lupoaica cea feroce,
La umbrele din geam,
La vremea care trece...

22 noiembrie 1994