pauza a fost scurtă
și-apoi loviturile
în fiecare dimineața de atunci tot mai puternice
cred, îmi repet cred la fiecare zgomot
cred că apa e ploaie
soarele e un cuptor cu microunde
telefonul are doar un singur apel pierdut
nu, nu ești tu
sunt eu
mă sun să văd pe unde mai sunt
ieri am stat acasă
și am privit în gol
ca un idiot
ce lume mare
ce oameni minunați
apoi mi-am dat o palmă
și m-am trezit pe scaun
cu o țigară fumegând în scrumieră
ceva s-a stricat
eu sau în mine
poate inima

*

mă gândesc
la trenul suspendat
la locul în care oamenii beau bere și stau în picioare
la chipul de înger abia zărit
la fericire
la lipsă
........

*

nu știu
poate camera goală
prin care se plimba o tăcere
cu unghiuri ascuțite
ca un briceag wenger
sau durerea de burtă
tremuratul și greața
strânse în pumnii mei
minuni ale fricii
de mâine
de cum va fi după


*

mă gândesc la tine la
dumnezeu și la fericire
în jurul meu se ascund vârcolaci care înghit soarele bucată cu bucată
râul stelele și imaginea unei mânăstiri care mă așteaptă ca o temniță
am să plec
pentru că întâmplarea m-a trimis
într-un loc în care nu am amintiri piedici


*


nu s-au schimbat multe
probabil mă deprimă vântul
ploaia asta efervescentă care scoate din mine
un fel de întuneric și toate spaimele se cuibăresc mai adânc în piept
până simt cu mă strânge stomacul
și inima
de frică


apoi nodul din gât
și atunci beau
pentru că uit și adorm mai ușor
înconjurat de brațele mele
în care încă mă mai simt acasă