Când mã duc la Teatrul Naþional Bucureºtean urc scãrile ºi intru la ARTIS ca sã o aud pe o mecena a artei ºi pe al cãrei nume îl pãstrez pentru mine, ºi unde vorbim despre artã ºi despre artiºti, ºi unde expune pictoriþa Gabriela Brãnescu.
Mã uit la creaþiile sale ºi o privesc pictând pentru un alt concurs unde împreunã cu alþi artiºti ºi artiste îºi va expune ºi dânsa lucrãrile.
Niºte culori amestecate în aºa fel încât sã dea sentimentul de hipnozã.
Negru, roºu, portocaliu, galben ºi lumina ce cade pe picturile sale în aºa fel încât sã dea sentimentul de hipnozã.
Douã picturi pe fond negru ºi pe care pictoriþa semneazã G. Brãnescu, linii roºii, portocalii, galbene ºi care îmi dau impresia de vis hipnotic.
Privesc pe perete picturile unor artiste pe care le-am cunoscut la ARTIS.
Mã duc la ARTIS uneori ºi privesc lucrãrile artistelor ºi mã gândesc la ele.
Regret cã sunt sãrac ºi cã nu am posibilitatea de a avea pe peretele meu picturile unor artiste pe care le-am cunoscut la galeria ARTIS.
De ce sã pierd eu arta lor?
De ce sã pierd eu aceastã artã?
ªi dacã nu mi-o pot permite la mine acasã mãcar s-o pãstrez în amintiri.
Uneori desenez.
Arta înseamnã ºi timp.
I-a timp ca sã desenez ºi mai bine.
Poate cã într-o zi vei urca scãrile ºi vei ajunge la ARTIS ºi te vei îndrãgosti de picturile unei artiste.
Îmi vine sã fac dragoste cu arta lor.