Ah! gândurile pustii rătăcesc iar pe cărări inguste...



Amintiri albe împletesc cămăși indoliate.



Buzele ce cândva erau roșii, azi



zac uscate de dorul celui pierdut...



Blestemul viselor este acela



de a se stinge odată cu zorii.



De aceea, cândva, beată de vorbele tale



ți-am promis o noapte infinită,



departe de răsărit.