În această seară am simțit
Intrând în mine o mie de păsări
Cu ciocul lor de frig până în sângele cald...
Știam că m-au confundat cu soarele acestei veri...
Iubita, își mai lipește , câteodată, sufletul de mine, așa,
Dar, afurisitul de suflet, nu-l bănuiam că are filet,
Se-nșurubează în adâncul din spatele ochilor mei
Și își freacă mîinile lângă teracota încinsă
Amăgind-o cu vorbe lingușitoare:
-Inimă tu chiar arzi frumos pentru mine !!!

Aș fi vrut să știe că acest șemineu,
La care ea îi spune sobRă sau inimă, nu mai știu,
Am zidit-o cu mulți ani în urmă
Punând fiecare teracotă cu mâna mea
Așa cum mi-ar fi plăcut să o facă ea,
Altădată ,ziditorul unui mic soare
În cele mai friguroase cămări ale sufletelor
Pe care le-a cunoscut, pe care le-a încălzit
Pe care, pur și simplu, le-a evaporat....

P.S. -Știai că nebunii ăștia
Mâine noapte vor opri timpul
Preț de o oră?
-Eu ce voi face singur?
Poate dacă eram împreună
Înțelegeam ce este eternitatea
Fie și pentru, numai o oră...