Îți spun în gând adio în fiecare zi,
În timpul ce plutește pe aripi de uitare,
Când seara, lin, răpește lumina de la soare.
Îți spun în gând adio, dar simt că tu o știi.

Ca ziua ce se stinge văd mutele-ți priviri
Și-acea dojană care, va pieri nerostită.
O tristă acalmie ne-nvăluie ostil,
Ca briza fără soare o plajă părăsită.

Mă-ndepărtez de tine, cum faci și tu, la fel,
Simțind indiferența ce-odat era văpaie,
Acum, banchiza rece ce trece prin odaie,
Împrăștiind răcoare cu aeru-ți rebel.

Săgeți arunci spre mine cu arcul din arcadă,
Când mă remarci în juru-ți, visând să mă suprimi.
Din ce a fost odată, iubire nu șaradă,
Infimă urmă este, sutime din sutimi.

Doar ce e–n definiții, succint în trei cuvinte.
Nimic din nebunia ce-n jur s-a-nfiripat.
Nimic din fericire, visuri, sau jurăminte,
„ Sutime din sutime”, un cât neînsemnat.

Trecutul?
Fum și pulberi ce-au fost cândva iluzii,
Azi certitudini seci, sau simple amintiri.
Ca triste vânătăi ce-au fost cândva contuzii.
Amprente-ale durerii ce nasc nedumeriri.

Privindu-le te-ntrebi: cum de au apărut?
Și câtă suferință, sau lacrimi și tristețe,
Se află sub conturul de-un vag necunoscut,
Efecte ale revanșei, lipsită de finețe.

E complicată viața și de neexplicat.
Ce nu atingi sunt vise, iluzii, amăgire…
Adâncă nostalgie te-ncearcă ne-ncetat,
Când fostul altădată revine-n amintire.

2000