Cornul sună "încetarea". Văile-ncuviințară.
În pădurea-nvolburată zgomotele-s îngropate,
Mai foșnesc în codru numai animalele scăpate.
Într-un luminiș mirific, vânătorii se-adunară.
Din rucsacuri vechi de piele scot tot felul de bucate.

Se așează nu-ntr-o doară, ci pe grupuri de amici.
Obosiți, după trei goarne, merită să-și mai revină.
Lângă un copac bătrân, trei dintre ei, mai novici,
Sorbeau lacom o licoare rubinie și divină.

Nistor, Radu și Vasile se întinseră sub fag.
Nu erau buni ochitori, însă erau buni de gură.
Fiecare-avea un câine, considerat, cu mult drag,
Mai deștept decât toți câinii. Laudele începură.

Nistor depănă povestea vânătorii din Comarnic:
"Când am vrut să încarc arma, m-au râs până și gonacii.
Uitasem cartușiera. Dar l-aveam pe Rex cel harnic.
Un cartuș gol să-l miroasă. Atât i-am dat, pe toți dracii!

I-am arătat și busola, a privit-o lung și-ndată,
Fără să-i mai dau comandă, m-am uitat la el urât,
A plecat în fuga mare ca o fiară disperată.
La scurt timp a venit vesel, cu cartușele de gât."

"S-a-ntâmplat acum un an", luă Radu-apoi cuvântul,
"Am uitat pușca acasă, nu vă fie cu mirare,
I-am dat să miroasă tocul și-a fugit acas' ca vântul.
La un ceas a venit Hector, lătrând, cu pușca-n spinare."

"Să vă spun", urmă Vasile, "să vă râcâie pe mațe:
Era soare, cald, în Deltă, iar nevasta n-avea slip.
Eu mă ocupam, cum știți, cu vânătoarea de rațe.
Ea ar fi făcut o baie, însă nu prea era chip.

L-am chemat pe Azorică și l-am pus să o miroasă.
Acolo, la «veveriță», unde nu-i permis oricui.
Fără să mai stea pe gânduri, a tulit-o pân' acasă
Și-a sosit ducând în gură «aia» a vecinului."