agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 5030 .



Rugă pentru poporul român
poetry [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [darie_ducan ]

2008-12-04  | [This text should be read in romana]    | 







Doamne Dumnezeule, Iisuse Hristoase,
Apără poporul român și aruncă
Peste fața lui udă și bolnavă grâne,
Ca o milostivire, ca o viscolire.
Ia-i, Doamne, genunchii și leagănă-i
Ca pe pruncii orfani, scoate cioburile din ei
Ca pe dinții stricați din gingii suferinde.
Ajungă mila ta mai mare decât poate visa mânia ta,
Ajungă glasul tău mai profund ca o tăcere dintre doi tâlhari.
Apără-i munții, apără-i mările și învață-l, Doamne,
Cu marea ta milă să pășească pe cântece ca pe scări
Până le julește și le atinge osul. Apără-l!

Apără poporul român cu singurătatea ta
Și dă-i și din viermii tăi când ai să mori,
Naște-l din vorbe de părăsire, ude,
Din miruri tămâiete și din ulcioare,
Dar naște-l înainte ca și cum ai desfășura un ghem
În care se zbate un înger călăuzitor.
Fii tu însuți, Dumnezeule, etaj al durerii sale către picaj,
Către suire și cară hamurile grânelor viscolite ca pe boii
Rupți de numire. Încearcă să adâncești piatra în apa umbrei ei,
Curioasă, fă să adulmeci porii deschiși ai materiei
Ca pe niște potire pline înainte să bei.

Stai în spatele a toate, împinge melcii înainte cu plecarea
Ta cea de pe urmă și-n sucul lor găsește-i adăpost de nu mai are loc.
Fă melcul să mai pună-un pat și pentru el, să se restrângă,
În marsupiile animalelor rezervă-i un loc, să-i fie cald,
La cana de ceai a frigului mai lasă un spațiu de gură,
Găsește-i un loc cu odihnă și cu verdeață unde verdeața pururea-i fân,
Taci în el și lasă-l să tacă primul cu încrețirea pielii de bătrân.
Dă-i să care-n spate poveri de miere, cârci de albastru nepotolit,
Dumnezeule, continent al suferinței, dă-i venele tale granițe
Și fă-l să iubească și pâinea și sânii cometelor, și mulțumirea și potolirea,
Deschide sufletul poporului român și fă-l apă să nu pășești cândva pe uscat
Și mai fă-l și soare ca să nu degeri în singurătatea umbrei sale.

Apără poporul român cu toată iertarea, cu toată spinarea ta haotică de nori,
Lasă-l să fie, nu să nu moară, mută în el proscrișii naturii
Și fă-i dumnezei de caldă zăpadă, dă-le mai multă frunte ca picioare.
Apără, Doamne, poporul român și varsă pe masa lui
Mai des sarea, dar ridică masa în desărare.
Fă-l mereu să înoate în ceea ce ție îți tace până-ți asudă.
Dă-i întoarceri de obraji ca priviri înapoi și cară-i ochiul
Cu câte două luntri:să vadă și să își amintească!
Demult el se înfășură în umbra ta, demult el există prin firimiturile
Scăpate de tine în rănile celuilalt, care au încolțit vinovate.
Fii neoprita lui sângerare plăcută, mântuire a cărnii de dinainte de rost
Și lasă-l pe limba ta să umble până ce –ți adoarme
-ntr-un mugur gustativ al dulcelui durerii.
Pune capul în poala poporului român, Dumnezeule
Și lasă-i ucenicia să ți se joace cu somnul până îl face de negăsit,
Până îl face pur, embrionar și răscolit în moarte.

În creierii lui se-nchide o ușă, o sursă de apă e în inima lui
Și pulsurile prea tari i se preschimbă-n ulcioare adânci,
ÃŽn tonice convulsii minerale, Doamne!
Mare mila ta! Mare ajungerea ta! Lasă-l să-ți perie haina de prisos
Și să-ți ningă pe ea prinos. Lasă-l să exiști, Dumnezeule, Iisuse Hristoase!
De atâta timp de când pe tine te doare cuiele s-au făcut ghem de îmblânzite
Și o molie blândă paște în ele absurdul de-a nu crede în bine.
Apără, Doamne, poporul român, apără-l cu toată dragostea ta
Și încălzește-i sângele pentru somn, îngeață-i-l pentru trezire
Și scorburi în miere tace-i cu mormântul, Egalule! Îngere!

În adâncile sate unde se mai găsește suflare, unde abisul e cineva,
Coboară și aruncă grâu vânăt de emoția misiunii,
Coboară pe Trotuș și pe Târnave, pe Crișuri, pe Olt și pe Dunărea ta
Ca prin venele mumii, încet, cât să nu le atingi, hotărât
Cât frisoanele să își dea mâna ca săracii prin pâine.
Fă să aibă pace și iarna, înnoadă-le fumurile ce le ies pe hornuri
Ca pe mațul pruncului tău, Iisus, nod strâns ca la bocancii de-armată.
Nimeni, Doamne, niciodată nu va fi peste tine, deși oricare vrea,
Deși tu în secret, fiindcă nimeni nu te vede, ca inimă ai căciula lui Iancu
Urcând Feleacul și spre ea ca sânge pleacă doar amintirea noastră de el.

Apără, Dumnezeule, poporul român, el e un piron bătut în pâine
Să se hrănească cu durere, el e o sângerarea care nu se vaită și
Un liman al tău când nu mai poți. Vâslește suflând, salvează-te făcând și numind,
Răsuflă mângâind și apoi continuă să fii privind.
Poporul acesta se roagă și-n marea tăcere e dispus, cu limba,
Cu lobii creierului să își facă cruce, cu devierea aortelor
Și cu cârligul cu care în moarte l-ai tras.
El tace și refuză să respire atunci când nu poți respira,
Să nu ia aerul tău, se plimbă cu tine pe lama cuțitului
Ca pe-o alee împădurită cu spaimă. Apără, Doamne, poporul român
Și fă-l și foamete și pâine, fă-l și lumină și dispreț,
Dar înainte de toate nu îl fă, Doamne, citeț, lasă-l să-și taie cărare
Singur prin sensuri, dar cu degetul tău, fiindcă dacă el merge
Înseamnă că e plimbându-se pe hărți degetul tău.

Apără, Doamne, poporul român, apără-l lovindu-l
Nu cu pietre ci cu grâne ele însele flâmânde de ce ar putea fi,
Bate-l ca pe cei săraci cu grâu, cum ai da-n femeile ușoare.
Bate-l cu bunătate și cu iertare până îi ninge din vânătăi.

Poporului român îi ninge din vânătăi, Doamne,
Și ies copiii cu sănii din oase ușoare de asin întors,
Cu sănii din oase ușoare de porumbi, cu sănii zdravene cu
Hățuri din cozi de fete tunse că poftim.
Ah, Dumnezeule, poporul român e ca și cum ai bea
Și ți-ai turna în cap o găleată de apă-n pustie
Și ea, curgând pe tine, ar vorbi, ar vorbi, ar vorbi.
Și tot în ea ar face unde, mereu și mereu în formă de talpă.

Să plouă cu grâu pe fuga lui în asudare, pe fuga lui căutându-te, Doamne,
Și să se teamă că va înverzi și se va usca și nu te va găsi până când
Cineva se va fi săturat, până când cineva va fi-n măreața mulțumire.
Dumnezeule, ia cu tine poporul român în seninătate, acolo unde nervii
Nu se încordează nicicând decât ca să nu se atrofieze,
Ca o ușă deschisă doar cât zid sau perete să nu se simtă.

Inimi sădite zemos își adună, își pune șapca în drum cerșind găuri de cui,
Poporul român ar lua ciuruirea pe cruce dacă i-ai cere-o, Doamne,
Ar sângera pe patul morții creastă de cocoș, pentru încă o dimineață,
Ar jindui să alerge din index în index al punctului de lume,
S-ar face preș la oricare ușă, dar s-ar vrea cu tine mereu,
S-ar vrea și rană și făptaș, dar și iertare, și pâine, peste foame,
Dar și sare. S-ar vrea grota lui Lazăr vorbind ca țăcănitul telegrafului, Doamne!
Poate paraliza muțenia, se pot opri frunzele din cădere,
Tu, Doamne Dumnezeule, apără poporul român
Și fă-i un drum și dă-i busolă. Drumului, Doamne, dă-i busolă!

Calcă pe negi ca pe pietre de râu ca să ajungi pe celălalt mal,
Bătrânii la riduri îți cântă slava ca la harfe și sunetele ies scâncete de copii.
Cum, Doamne, să nu ai grijă de români? Cum, Doamne?
Iartă acest popor și îmbracă-i tălpile în obiele de rost și lumină
Ca să nu degere de întrebări. Ca să nu îl ardă frigul maxim al stărilor
De plante de apoi. Lasă-l să-ți bea din pori vinul, să se hrănească
Cu pielița ta de pe creier, albastră. Fă-l curat și mucenic, poartă-l pe fiecare bărbat
În nevasta lui chilie unde ruga albă curge, s-o auzi, cu debit de normalitate și adie.

Brațele lui să nu rămână goale, întinde-ți mâinile spre acest popor
Și ia-i vinovăția cum ai elibera fluturii încâlciți în flori.
Vorbe de silex, dure, nu-ți spun, gesturi nu îți arăt nici de osândă, nici de îndurerare,
Dar ma cojesc de pe sufletul meu ca de pe trup o sare, poate, Doamne, ies
Din fundul Mării Moarte ca un testament ce-a prins picioare
Al spinului ce prin trufie-i carte!

Din vremi voievodale, din antici perciuni coboară-te azi peste noi
Și fă numai drumul gări-biserici, Doamne, să vezi cum așteptarea-n ele
E mai sacră și în gări simțim mai tare iar în biserici sunt doar fumuri,
De la trenurile, poate, către tare. Poporul român e singur, fii cu el,
Rupe-i din carnea ta și bubele lui de Iov, fă-le, te rog, fose de liber arbitru
În toate cele patru acte ale sale, în toate cele patru puncte cardinale.

Ce mare ninsoare e, Doamne, uitarea! Ne priponim în gene în fața ta
Și urlăm doar între buze și gingii, să nu ne-auzi, dar ne-au ajuns
Striațiile de pe creier cute ale paturilor spitalelor de arși, de duși, de nenumiți.
Noi suntem poporul român, Doamne, noi suntem faza lungă a acestui fum de țigară
Și ridicarea duhului rouei la cer, a toporului și a lingurilor de lemn pentru hrană
Pe care ne-am altoit degetele sorbindu-te din miezul soarelui când apunea.

Venele noastre ca niște macazuri spre Alba Iulia se mută,
Sângele își taie făgaș prin răspăr, prin răspântii de reci bolovani.
Moldova, Ardealul și Þara Românească sunt cele trei degete cu care
Poporul român iși face cruce, trei degete cu care-a mângâiat,
Trei degete care nu au copită, ci numai pori din pielea celuilalt,
Sădiți să devină fereastră cioplită.

Apără, Dumnezeule, poporul român și taie-ți lacrima în patru
Să fie inimă mereu și mereu. Apără poporul român!
Lasă-l să te slujească, egalule, și slujește-l!
Pe plutele inimii și ale apei facerii saci cu grâne cărăm pentru
Foamea izbăvirii în devenire, pentru psalmodia cărnii-mbătrânind.
Bat clopote întoarse, ceaunele flămânzilor de țară,
Bat clopote întoarse, bat clopote de cutremură magii,
Cristelnița lui Eminescu bate-ntoarsă în catedrala Albei
Și din ea se-aude o mână cum scrie, un trup cum crește,
Un dangăt cum se face secol și-ncetinește
De parcă ar urca pe-o predestinare în spate cu o cruce mare!



Darie Ducan

Alba Iulia,1 Decembrie 2008

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!