Oare-n sine, ce-nchide? părerea de apă
Ce zilnic se zbate și-n rouă se crapă
Se joacă și aleargă cu roiuri de semeni,
Mănunchiuri se strâng și sapă în cremeni.

Ce doruri ascunde suflarea-i ciudată
Și patimi, de câte? scăparea își cată
Fugind pe oglinzi de ape turbate
Ce-n calea-i s-aștern cuminți și plecate.

Cui va el s-arate, minuni voalate
Ușoare dantele din spumă-ntrupate
Ce atunci când s-apropie de maluri, îmbracă
Și tumbe și roate începe să facă?

Dar tace, și-n drumu-i durerea-l petrece
Visând nereide cu inima rece
Iubește și fuge de amaru-i păcat
Trăind fără vlagă, de chinuri urmat.

Ci valul rămâne mereu frământat
De brize voioase ce-l vor sărutat
Și-n vuiet, zadarnic spre maluri pornește
Chiar de iubirea-n tremuru-i crește.

Ci valul rămâne mereu frământat...