… deschid fereastra
împâclită seară de iarnă
cu moliile cuvintelor trecute
dar zâmbesc cu gândurile adunate
în brațele fertile cândva
spre maica mea prea albă
ce într-o îmbrățișare de azi
în umbra pridvorului
m-a mângâiat pe frunte
și preacurată mama-timp
din strunitele viori ale fecundității
a scris universul vieții mele
cu propria-i cerneală
maica mea prea albă
și-a lăsat amprenta miresei
dintr-un nou spre altceva
măr închis într-o nuntă
și nesfârșirea ei
cu sediul într-un travaliu
prin spini de timp
maica mea prea albă
… închide fereastra.