Plecarea...

Plecarea ta, şi-a mea şi-a lor
e clipa ce nimeni n-o ştie,
e o speranÈ›ă, poate un dor
sau setea de veşnicie.

Venim în viaÈ›ă surâzând;
c-un È›ipăt ne-anunÈ›ăm trăirea,
păşim cu viitoru-n gând
sperând s-atingem nemurirea.

Dar vine ora de trezire
când ne-amintim de un trecut
sărac şi fără fericire
şi-aflăm că-n moarte ne-am născut.

Şi ne-ntrebăm cu groază-n suflet:
Unde am fost în ăst răstimp?
Ne-am rătăcit în chin şi umblet
şi ne-am topit stingheri în timp.

Mariana Rogoz Stratulat

Panciu 5 martie 2009