ochi uriași tunsoare-castron
și rochie de boz-
așa plecam eu după soarele pătat
cu fetele vecine

vara știam să prind argila lunecoasă
din malul roșu
s-o strâng în mâini
până lua chip de om

și toate femeile
scârțâind roțile fântânilor
mă-ndemnau să țopăi paparuda
udându-mă

venea un fulger
bubuitura
și doar din când în când
un strop de ploaie
peste pământul suferind

iar eu regretam
că nu mă trezisem mai devreme
să caut boz proaspăt