Pe crucea-mi, stau si incet imi scriu
Al vietii ultim vers,
Ma culc in singuraticul sicriu,
Si aud un jalnic mers.

Þarâna greu pe suflet ma apasa,
Ca un blestem trupu-mi sta intepenit,
Framintari de ginduri nu ma lasa,
Ca am murit, si nimeni nu ma pomenit.

Iar acea cruce infipta in ani de suferinta,
E ca un cui batut in libertatea mea,
Desi nu mi-am pierdut a mea credinta,
Simt ca in rai sau iad, tot nimeni nu ma vrea.

Ca un pribeag, sufletu-mi prin lume rataceste,
Ce nu-si gaseste al vesniciei somn,
Si lumina alba din intuneric tot nu se zareste,
Caci in lumea asta am fost un simplu domn.