Clonă după poezia marelui Nichita Stănescu,
« În dulcele stil clasic »


Îngeriță, trestioară
cu mersul de căprioară,
am fobie oculară :
pasul tău de domnișoară.

Dulce-mi e, dar și amară
pasăre albastră, rară,
zdrobind umbra-mi către seară,
pasul tău de domnișoară.

Rană-mi e, căci mă omoară
când din patul tău coboară
peste visul meu de-o vară,
pasul tău de domnișoară.

Până-n sânge, bunăoară,
cu ritmu-i mă înfășoară
ca arcușul pe vioară,
pasul tău de domnișoară.

Apăsat, ca să mă doară,
calcă-n inima-mi ce zboară
către tine, a cât-a oară,
pasul tău de domnișoară.

Cu izul de tămâioară,
nesperata mea comoară
mi-a dictat poezioară :
pasul tău de domnișoară.

Ca celebră posesoară
fii ferice, așadară –
acest Titlu n-o să moară :
Pasul tău de domnișoară !


Nichita Stănescu

ÃŽN DULCELE STIL CLASIC

Dintr-un bolovan coboară
pasul tău de domnișoară.
Dintr-o frunză verde, pală
pasul tău de domnișoară.

Dintr-o înserare-n seară
pasul tău de domnișoară.
Dintr-o pasăre amară
pasul tău de domnișoară.

O secundă, o secundă
eu l-am fost zărit în undă.
El avea roșcată fundă.
Inima încet mi-afundă.

Mai rămâi cu mersul tău
parcă pe timpanul meu
blestemat și semizeu
căci îmi este foarte rău.

Stau întins și lung și zic,
Domnișoară, mai nimic
pe sub soarele pitic
aurit și mozaic.

Pasul trece eu rămân.