Erau acolo în mărăciniș niște pietre
umblătoare și cântărețe de broaște
care mai de care fălindu-se cu altceva
unele către altele la căscatul zorilor
când toată suflarea își lua adio de la stele
pitindu-se în nepăsarea dulce a zilei.

Erau pripășite și niște păsări acolo
care făceau schimb de sentimente
unele ofereau sentimente depărtate
altele cântăreau sentimente apropiate
pentru ochii neadormiților vulturi
să-i tragă în piept cum bine se spune
când se jucau în albia albastră a cerului
cu inimile păsărilor mult prea nevinovate.

Erau acolo și niște ochi-de-ochi
care făceau schimb de gene
eu îți dau ție o geană albastră
tu îmi dai mie ambigenele gri
împărțindu-și între ei atenția
alunecării fulgerelor adormite
trimise către păsările bătrâne
agățate pe spinările unor copaci
cumsecade care nu le făceau
vânt în gol fiindu-le milă de ele.

Erau și neclintirile copacilor acolo
pline ochi de păsări și de ochi
oglindindu-se în apa sâmbetei
în așteptarea timpului prezent
care intârzia cu fiecare foșnet
de târziu strecurând frica
în ciripiturile și-n neciripiturile
lipite strâns unele de altele
cu o foame greu de crezut stelelor
care clipeau deasupra ca niște ochi
înfricoșați de atâta cădere.

Era acolo și căderea peste cădere
pentru că de-acum se făcuse noapte
și urma precis duminica orbului
care nu se deosebește de ziua de luni,
și de asemănarea ei cu ziua de marți
când sunt trei ceasuri rele peste care
e bine să se sară că te pot nenoroci
când nici cu gândul nu te gândești
datorită prea strâmtei înghesuieli.

Fiind toate grămadă aici ca și acolo
într-un echilibru precar pe-un tăiș
de cuțit în mâinile tremurânde
ale unui nepriceput în d-alde d-astea
că de unde nu e nici Domnul-Drăguțul
nu dă că n-are de unde și nici nu vrea…