Cu dragoste, tuturor acelora
care încă mai vor teritorii românești
– spre știință!

Venim din această glie de când ne știm,
Cu toți moșii și strămoșii dimpreună.
Aici am învățat să trăim și să murim
În zile de dogoare și în nopți cu lună.

Bărboșii daci doineau cu Carpații prieteni
Și-și ziceau cu miere pe buze: "Ziua Bună!",
După care mergeau la câmp și printre cetini
Sau rămâneau hristoși pe vreo columnă.

Căci mulți nechemați s-au vânturat pe-aici, peste ani,
Și trecând au semănat focul și jalea.
Au învățat ai noștri să și-i facă prieteni de la romani
Ori le-au arătat nechemaților pe unde li-e valea.

Ai noștri n-au luat nimic de la nimeni, ferească Sfântul!
De dat le-a dat tuturor mai mereu peste măsură
Și i-au convins cu pilda vieții că-și iubesc pământul,
Iar dacă-și văd de treaba lor ei nu le poartă ură.

Și-uite-așa Daco-Romania, cu care se sfârșește o lume
A stat neînvinsă la margini de imperii, de pază.
E limpede: înaintașilor nu le ardeau de glume:
Ei au rămas aici aceeași daco-romană oază.

Ei au rămas aici și suntem aici de mii de ani
Și-o putem dovedi tuturor cum se cuvine
Pe documente autentice, dar și pe bolovani
Căci am avut și-avem destule Dovezi Geto-Latine!